|
Cum să repari rapid sistemul Windows XP |
|
|
|
|
Scris de Adi Mindruta
|
|
Joi, 28 Iunie 2007 |
Dacă sistemul tău Windows XP îţi face figuri neaşteptate, este posibil să fie din cauza unor defecte apărute chiar în fişierele de sistem. O metodă rapidă şi simplă de a repara sistemul îţi la îndemână cu ajutorul CD-ului de WindowsXP.
Iată procedura de urmat, pas cu pas: - Porneşte sistemul de pe CD-ul de Windows XP. În caz că ai computerul setat din BIOS să pornească de pe hard-disk, va trebui să intri mai întâi în BIOS şi să setezi pornirea mai întâi de pe CD.
- Când ţi se cere, apasă Enter ca să instalezi Windows XP.
- După ce apeşi F8 ca să accepţi condiţiile din licenţă (EULA), ar trebui ca sistemul instalat curent să fie detectat.
- Apasă R pentru repararea sistemului.
- Fişierele de sistem necesare vor fi copiate pe hard-disk, apoi va urma o repornire a sistemului.
- Lasă sistemul să pornească normal, de pe hard-disk, nu de pe CD, şi procesul va continua.
Acest proces de reparare va restaura fişierele de sistem originale, dar este posibil ca, în aceste condiţii, unele service pack-uri sau update-uri să nu mai funcţioneze, deci după reparare şi ele vor trebui reinstalate. În multe cazuri, acest procedeu simplu (care poate dura între 30-60 de minute, în funcţie de viteza computerului tău) repară defecte minore dar iritante ale sistemului, care îi perturbă funcţionarea. Dacă înveţi să-l aplici, poţi economisi banii pe care i-ai da unui specialist ca să-ţi restaureze sistemul.
|